Cand eram mica n-am stiut niciodata ce vreau sa ma fac cand o sa fiu mare. Dar am stiut de-atunci cine sunt si ce vreau. Si l-am tot visat pe Fat-Frumos....cu ochii inchisi...cu ochii deschisi....Dar nu i-am definit niciodata trasaturile. N-am stiut de-i blond, brunet sau irlandez. Dar intotdeauna era galant, romantic (in limita bunului simt:D), puternic si ma facea sa rad. Eram singuri pe lume si nimic nu ne putea stirbi fericirea.
De cand m-am facut mare (:D) am uitat de vise, am uitat de Fat-Frumos... Cotidianul mi-a soptit o alta poveste. Si nu l-am mai visat. Dar n-am incetat sa-l astept. Calul alb trebuie calarit de cineva....
Si-a aparut. Si la inceput n-am stiut ca e el. N-aveam cum sa-l recunosc daca nu i-am vazut niciodata chipul. Am simtit doar ca e cald. Imi incalzea inima cu privirea si imi canta la chitara cu genele. Am mai simtit ca i-ar placea sa-l acopar noaptea. Si ma facea sa rad. Doamne, cum ma mai facea sa rad! Am auzit pentru prima oara chicoteala ingerilor cand am fost cu el...
Cand imi manca din palma imi admira degetele si auzeam marea prin el cand ma atingea. Fiecare clipa dura o vesnicie...Si am trait vesnicii alaturi de el...Am ajuns la ocean si am privit impreuna, am plecat apoi spre desert si-am gustat din prospetimea oazei, ne-am iubit si am facut copii blonzi si frumosi...apoi am trait fericiti pana la adanci batraneti.
Si-apoi m-a mai atins o data. S-am ajuns pe luna si-am privit si cerul de aproape. Am pus stelele pe sfoara si-am jucat yoyo cu ele. Am realiniat planetele si le-am colorat invers. Ne-am urcat pe nori si ne-am jucat cu ei. Apoi i-am mancat. Si-am ras. N-aveau nici un gust oricum. Dar era atat de cald si bine acolo sus....
Azi, dupa ieri, ma intreb cat de batrana sunt de am putut trai atatea vieti...Ma simt impovarata de fericire si sufletul mi-e plin de amintiri. In real life el nu e Fat-Frumosul meu, chiar daca e sufletul meu pereche.
Am sa-l mai acopar noaptea si-am sa-l mai las sa ma faca sa rad. Ba chiar am sa-l mai las sa-mi incalzeasca inima cu privirea si sa-mi cante la chitara cu genele. Dar n-am sa mai traiesc vesnicii alaturi de el....
M-am indragostit de noapte si-am racit. Hapciu!
luni, 24 august 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Da' de ce copii blonzi?
Pentru ca suntem amandoi perfecti :)
Lol, asteptam intrebarea asta dar nu din partea ta:) parese ca n-ai uitat deloc sa fii perspicace :)
Te pup si te astept sa vii odata sa ne facem de cap :)
Trimiteți un comentariu