Post for my self

E un fel de pagina de jurnal, mi s-a spus azi ca par stapana pe mine cand scriu pe blog. Nu mai stiu de ce ma chinui asa, poate din dorinta de-a trai o poveste...care incepe asa:
n-a fost niciodata ca odata...ca a fost si de-aia si povestesc.

Pe meleaguri indepartate si insorite traia de demult un designer. Mesterea cuvintele de mic, avea alura de print si lumea ii pica la picioare fara a depune vreun efort. Avea calitatea de-a viola sirenele prin privirea-i, primul cuvant spus de el intruchipa perfectiunea. Barbatia i se citea pe buzele-i dulci, dar Omul iubea marea, o iubire fara de pacat, fara gelozii, fara temeri, totala, puternica, adanca....de-acolo si-a imprumutat culoarea.

Dar era un simplu om. De era zeu, povesteam o alta poveste, draga cititorule. Dar omul, draga cititorule, omul, oricat de cinstit si bun ar fi...are multe feţe cu care poate convietui. Si au trecut ani si ani peste netarmurita-i mare. Iar orizonturile i s-au parut de atins. Puterea de-a le avea i-au intarit crezul. Si a inceput tiptil, pasind pe taramuri incerte – dar netarmuite si ele – sa testeze orizonturile deschise in iubita-i mare.

A mers el ce a mers si in questul lui de cunoastere a gasit o piatra vesela. Piatra i-a zambit sincer, deschis, frumos, pasnic, delicat si dulce...piatra nu mai intalnise om in mijlocul marii... a fost incantata si ea de descoperire si dornica de a vorbi, a gandit pentru prima data „ce barbat minunat in mijlocul marii, oare de ce paseste atat de singur?...”

Omul s-a oprit din calatorie, mirat si nedumerit de puterea pietrei de a sta la suprafata. „Piatra mica, pe cine cauti tu in mijlocul marii mele?” o intreba Omul. Piatra era obosita de atata inotat si s-a fasticit, nereusind sa-i raspunda cum ar fi vrut ea.

A pornit de aici povestea, draga cititorule.......................( )

Iar piatra a fost adusa la mal, departe de briza, de taifun, de noapte si de zi, protejata, iubita, rasfatata, incantata. A fost adusa in brate, cu drag si dor si ura si mister de un Om care nu stia ca o piatra poate fi facuta atat de fericita doar tinand-o in brate.

Pe ţărmul rece, piatra n-a mai fost umeda, iar cuvintele i s-au uscat. El, fiind designer de meserie, a sapat adanc si maiestuos in ea, faurindu-i melodii, fantasme si dorinti arzatoare. Piatra stia ce inseamna soarele, dar designerul, neoferindu-i decat atentia lui, fara promisiuni desarte, totusi ii incalzea extremitatile mai mult decat a simtit ea vreodata.

Omul....tot Om ramane. Si-ar dori si marea si pamantul. Omul a sapat adanc in piatra si s-a plasmuit pe sine insusi. Si-ar dori pamant, dar marea, draga cititorule, marea este totul atat timp cat esti Om....

- Povestea se va continua cand va avea un sfarsit. -

(Pour toi: Cum poate concura o piatra cu marea intreaga?
Zi-mi, zi-mi daca gresesc....stiu ca sunt cea mai frumoasa piatra....dar eram obisnuita sa simt ca marea e a mea, iar acum sunt in mainile tale...doar o pietricica...Macar sfarama-ma....."Patima se cere satisfăcută")

And again....
- Povestea se va continua cand va avea un sfarsit. -



No comments allowed at this one, sry