A fi

Unii oameni se nasc cu liniste si traiesc in liniste. Isi poarta toata viata impacati cu ei insisi. Prin simplitatea lucrurilor ce-i inconjoara isi cladesc propria stare de bine. Un bine ce eu nu-l voi cunoaste niciodata.

Cred ca la nasterea mea a fost mare harmalaie. Altfel nu-mi pot explica de ce nu-mi gasesc locul niciunde, de ce nu ma pot impaca cu o stare liniara de bine. Care e secretul de a trai ani de zile acelasi stil de viata simtindu-te ca esti acolo unde ar trebui sa fii?

Cum se anihileaza dorinta de-a pleca de unde esti dupa o perioada care s-a epuizat, dupa ce-ai luat tot ce era de luat? Cum sa te sperie noutatea, de ce sa nu vrei sa descoperi alte si alte feluri de-ati trai viata, sa cotrobai si sa palpezi altceva in momentul in care ai simtit monotonia?

Nu pot decat sa rezum ca suntem construiti gresit unii fata de altii si ca nu reusim toata viata sa schimbam imboldul ce ne e dat, sau nu, prin nastere. Ne invidiem reciproc puterile daca reusim sa ne dam seama de ele.

Ursitoarele se pare ca se distreaza cel mai tare.