joi, 24 decembrie 2009

Ajunul

Pentru mine intotdeauna spiritul sarbatorilor a fost atins total in seara de ajun.
Sa va povestesc cum se prepara starea.

Trebuie sa ai la indemana o casa foarte mare. Se ia Gabi (prietena mea), Mihaela (sor`sa), Carlos (sotul Mihaelei), Lara si Alex (copii lor), Traian (fratele prietenei mele), Magda (sotia lui Traian), Andrei (copilul lor), Alexa (fiica prietenei mele - 16 anisori imediat), Mamaie (mama prietenei mele) si Je. Astea sunt ingredientele principale, seara vin invitatii, dar de acolo se incepe petrecerea si nu despre asta povestim.

As putea spune ca seara de ajun e formata din doua zile, dar sa comasam si sa povestim ca si cum ar fi una singura. Se trezeste de dimineata, pe la 9-10. Se bea cafeaua, se fumeaza, se ciuguleste cate ceva de-ale gurii.

Mai apoi se impart sarcinile barbatilor. Ei trebuie sa asigure necesarul, fiecare e trimis la cumparaturi. Unul dupa de-ale gurii, ca de, se bea multa bere, vin si Jack. Unul la piata dupa nestemate (cele cu vitamine, ca bananele, mandarinele, portocalele si apoi celelalte feluri mai putin placut mirositoare cum ar fi ceapa).

Aflam ca vom avea mai multi invitati, se suna barbatul cel mai aproape de vreun megaboutique si se mai cer cadouri.

O alta sarcina a lor va fi sa repare ceva nefolosit de mult - inevitabil, an de an. Cum ar fi becul de pe hol sau nustiuce ce robot de bucatarie din cele 20 existente ce ocupa doua dulapuri. Deci nu tocam manual carnea de sarmale :)

Si se purcede la treaba. Piftia. Se fierbe carnea, se curata si piseaza mormanul de usturoi, se toarna maglavaisul in vreo cinspe castroane avand mare grija ca fiecare sa fie portionat cu aceeasi mandrete de carne si lasa la racit pe mai tarziu .

Salata de boef. Se fierb in 2 mari oale legumele cele colorate, carnea separat. Dupa ce s-au racit, se aseaza femeile la masa cu 2 scrumiere, fiecare la un capat al mesei sa aiba fiecare unde stinge tigara, cate un fund de lemn si un cutit pentru fiecare. Asta e operatiunea care dureaza cel mai mult: taierea legumelor si a carnii de pui in mici cubulete, nici prea mari, dar nici prea mici. Se face un mare lighean in care se arunca 4-5 borcane de maioneza. Se amesteca bine, pe toate partile si se duce in garaj pentru a fi reintoars in bucatarie spre seara, cand se pune pe platouri, se orneaza cu oua, masline, castraveti si gogosari. In timpul acestei operatiuni se desfac primele sticle de bere.

Sarmalele. Se ia varza din garaj. Se toaca, marunteste, zapaceste carnea si ceapa. Se dau lacrimile. Se rade, se iese pe rand din bucatarie la aer. Se framanta si asezoneaza dupa gust. Se taie varza si incepe rulajul. 200 de sarmale nu-s de şagǎ. Toate trebuie sa aiba aceeasi dimensiune, talentul si maiestria isi spun cuvantul in fiecare an.

Prajitura nr.1 Se fac, sa spunem, vreo 10 foi de aluat. In acelasi timp zboara prin bucatarie pachetele de margarina, zaharul si faina. Se pun pe foc felurite creme, cu diferite arome. Se ridica aburi de vanilie sau rom, cum ar putea mosul sa nu vina cu cadouri izbit de ast miros?? Se lasa cremele la racit si se trece la...

Prajitura numarul 2. Unde se face altfel de aluat, cu creme de alta natie. Se descfac nuci, se face zahar ars, se amesteca si iese un krantz de pus pe cele 4 tortulete de sa-ti lingi degetele, nu alta. Aici se bea primul ceai (Jack-cola). Nefiert, bine`nteles, chiar Ice-tea :)

Friptura. Se pregatesc doua tavi, una cu pui, alta cu porc. Se impaiaza, se lasa la marinat, se arunca cu scarba in cuptor, pe rand. Se verifica sa nu se rumeneasca prea tare. Spre seara se vor lua 4-5 castroane mari si se va cauta in butoaiele din garaj cele mai aratoase muraturi facute tot de mana noastra asta-vara: castraveciori, gogosari, conopida, varza, ardei, morcovi, telina, sfecla, lubenita (pepene rosu, pe intelesul tuturor). Se vor aranja frumos si vor fi puse pe masa la loc de cinste.

Chiuveta de la bucatarie nu are liniste in ziua de Ajun. E locul principal, unde femeile fac treaba prin rotatie, cam doua randuri de vase spalate pe persoana fizica autorizata. Nu se vorbeste despre asta, e un lucru tacit si bine inteles de femei. Niciodata vreauna n-a spalat mai mult ca alta:) Cele ce nu stiu sa spele vase cu atata har ar trebui sa fie arestate pentru port ilegal de crapatura.

Cadourile. Se ambaleaza la mine in camera, acesta fiind singurul loc in care copii stiu ca nu au voie. Se pun multe fundite, culori si nu in ultimul rand, mult suflet. Chiar de anul e mai saracacios, fiecare gaseste o modalitate de a face o mica bucurie fiecaruia cu care imparte Craciunul. Apoi se ascund cadourile sub plapuma.

Se lasa seara, incep sa vina invitatii, se impodobeste bradul. Fiecare isi aduce aportul, toti vor sa-l faca cat mai frumos. Celui mai mic globulet ii gasim locul perfect. Se asculta colinde, se simte efectul berii si al ceaiului, se face un dus scurt, se pune masa imparateasca si se asteapta ora 23:55, cand se pacalesc copii sa plece in bucatarie sa poata veni mosul, ca altfel nu vine. Se fuge la mine in camera, fiecare infasca atat cat poate duce si se aranjeaza cadourile sub brad. Se ia una bucata barbat, se imbraca in Mos Craciun si se impinge mosul spre horn. Glumeam, nu avem horn :)

Ei, de acum incolo incepe Craciunul!

Va doresc tuturor sa fiti incojurati de atata dragoste macar de cata am eu parte an de an, de ajun. Sa fiti fericiti si sanatosi si sa nu uitati ca cele mai marunte lucruri petrecute alaturi de oamenii importanti din viata voastra aduc fericirea.

Marry Christmas si an nou mai bun tuturor ce-mi calca pragul!

Iar pentru prieteni, inca incerc sa gasesc solutia insulei unde vom trai impreuna pana la adanci batraneti :)

6 comentarii:

dani spunea...

super ada :)
si... inca nu esti maritata cu vreun cavaler pe cal alb inca..? :D

Vania spunea...

Sărbători luminate!

ocserver spunea...

sa incep cu finalul: make sure sa fie cald acolo, bine? :))
dear, rezulta mai multe lucruri:
a) it's a must ca prietena ta sa-si ia o masina de spalat vase
b) va pricepeti la gatit
c) sunteti pe drept purtatoare de crapatura.
d) aveti si lipsuri: pai cum nene, sa nu prestati voi cozonaci???? rusine!!! :))
.
.
.
z) sa va fie de bine fetelor, astept sa vad urmatoare sfortare de anu' nou. :)
la multi ani cu bine dara!

Ana Thomas spunea...

Merry Christmas, my sweet friend!

Anonim spunea...

frumoasa descriere a uzinei din bucatarie inainte de craciun :)
an nou fericit iti urez!

laly spunea...

@ dani: mai degraba as lua calul sa-l duc la pascut :)

@ vania: asemenea, maestre in ale cuvintelor, asemenea!

@ ocserver: am grija:)
a) avem, maria ta, dar e mai frumos asa...cred, sau habar n-am de ce n-o folosim. Oalele cum vin, asa se duc. Masina parca ne contorizeaza asta:)
b) sa ne fie cu iertare
c) si s-o purtam cu mandrie, zic.
d) nu ne plac. atat de simplu.
z) multumim, dorim :)

@ tartoras: last christmas i gave u my heart....next christmas i want u to take it away...and give me yours ofc:)
will do that till we will get old enough:)

@ maddy: perfect zis uzina, draga mea, best for u too!