Ii vreau pe toti. Intr-unul. As putea oare sa fiu cantarea lor? Esmeralda. Pantec. Cantec.
Il vreau tarandu-se spre mine, il vreau dorindu-ma si chinuindu-se, il vreau apt de mine in suprematia-i. Il vreau adorandu-ma. Il vreau. Il vreau acum cum nu l-a mai avut nimeni inainte, il vreau mort. Il vreau. Vreau. Vreau sa-l doara, vreau sa simta, vreau sa ma ucida si vreau sa aiba puterea. Vreau sa ma subjuge de sa nu mai stiu de mine. Vreau sa fie mult prea mojic pentru mine, vreau sa fie mult prea cast pentru mine si vreau….si vreau sa fie pentru mine. Si vreau sa nu pot sa-l am. Si iarasi nu mai vreau. Si as pleca, si de-as putea…as fi…Esmeralda.
Dar oare el ma vrea?
Belle…Mai bine mor. Mai bine ei ma rea.
Un fille du rien, oh, laisse-moi…..
PS: Ignorati traducerea in engleza plz
miercuri, 21 octombrie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
5 comentarii:
servus...
dar, oare, conteaza daca celălalt vrea atîta vreme cît noi ne putem trăi şi mărturisi vrerile astfel? ;)
cele bune!
Sus si tare sustin ca nu!
Niciodata atata timp cat pe mine ma poate durea o emotie, un gest, un cuvant, o nota.
Dar asa as vrea....
Multe, toate, cele bune!:)
Si merci Flavius :)
cred ca este cel mai misto post al tau de pana acum. mi-a placut mult.
Merci, Carmen. Uneori nu reusesc sa nu-mi aduc aminte cat de tare il iubesc si cat doare ca nu e al meu.
Dar de obicei vine a doua zi, care e tot timpul mai calma si mai calda :)
Trimiteți un comentariu