Am gasit poze cu mine de cand eram juma` de buletin. Si pa negru, si pa alb.
miercuri, 28 aprilie 2010
Recunosteti personajul?
Am gasit poze cu mine de cand eram juma` de buletin. Si pa negru, si pa alb.
Parerea 15 - Preferata mea
Aveam un intreg arsenal de scris aici, pagini intregi scrise de-a lungul timpului. De faceam un rezumat, imi iesea o carte. De fiecare data cand postez o parere ma tin de promisiune si o postez doar daca e in concordanta cu sintamintele-mi.
De fiecare data cand dau particele din Hugo, ascult toata opera. Nu cred ca o sa ma pot plictisi vreodata de ea. Dar particica asta este preferata mea.
Poate si pentru ca ultima data in viata mea am simtit asa. Cam doua doamne, dar toti trei. Ma intrebam cand, oare cand voi reusi sa posteze "Beau comme le Soleil", in asa fel incat sa rezoneze cu sufletul meu.
Si rezoneaza. Iubirea... nu e necesar a fi aruncata doar inspre barbati.
Requiem pour la famille
Warning: Nu, nu e un alt post cu hip hop....din pacate. E un post lung si plictisitor, fara povete. E un post al meu si e un post in care nu mai tin cont deloc de linia despartitoare dintre mine si necunoscutii care ma citesc. E un post pe care prietenii o sa-l citeasca sarind randurile, nestiind de ce il scriu, iar cei putini care imi mai citesc blogul dar nu ma cunosc personal nu au nimic interesant de citit aici. Dar pentru toti: (sa nu fie suspans) nu mi s-a intamplat nimic mie, doar aberez gen Creanga pesimist.
.............................................................***...............................................................
Ma inspaimanta faptul ca o sa mor intr-o buna zi. Simt ca nu pot sa dispar pur si simplu si sa raman doar o amintire. Sunt oricum o amintire pentru prietenii mei...atunci cand sunt departe de ei. Exist in mintea lor drept Andreuta care "acuma uite ce ar face daca ar fi aici...", dar cum sa mor si sa nu mai vorbesc nimic, sa nu mai fac nimic, sa nu mai rad?? Nimic? Unde dispare ce gandesc cand mor? Si daca dupa moarte imi vine in sfarsit ideea mareata pe care o astept de o viata? Nu pot sa dau reload si sa vi-o spun? Nu pot sa rad mai mult decat o fac acum? ( rima nu intra in calcul, am descoperit-o la corectare, dar mi-a placut si am lasat-o asa)
Nu inteleg nimic din moarte, probabil de-aia nu simt nimic cand moare cineva. Daca e prea tanar, ma gandesc "ce pacat ca n-a apucat sa stie cum sa treaca peste a nu mai fi copil". Daca moare cineva la varsta de 30-40 de ani, ma gandesc "ce pacat ca n-a apucat sa traiasca". Dupa 40 spre batranete nu stiu cum poti sa mori (cred ca ar trebui sa se faca o statistica... , din cati oameni pe care-i cunosc si au murit, au murit inainte de 40 sau la batranete...poate e un prag pe care trebuie sa-l depasesti sa poti ajunge sa astepti moartea impacat). Cred ca e pacat sa mori dupa 40 neapucand batranetile, netraind tineretile.
Apoi sunt cei ce imbatranesc. Cei care mor ca asa trebuie. Cei care stau sprijinindu-se de toiag pe fiecare ulita, cei care iti lasa zabale pe obraz cand te pupa si de-aia te feresti de ei. Cei care stau la poarta, neavand altceva de facut decat sa-si astepte moartea si sa se mire din cand in cand de minunatiile prezentului.
Aceia sunt samanta. Au fost eu odata. Voi fi ei odata.
................................................................***................................................................
Ce nu mai inteleg iarasi e sentimentul pe care ti-l ofera familia. De siguranta. Sa ai oameni pe care te poti baza. Sa ai oameni care sa te scoata din orice cacat pentru ca te iubesc. Eu m-am tinut departe de incurcaturi toata viata pentru ca nu stiam cum sa ies din ele singura. Altfel cred ca as fi fost dezastru pentru ai mei. Asa s-au scos, au fost ei dezastru. Pentru mine si intre ei.
Dar, cand unui om ii moare mama cred ca il doare. Cred ca vrea sa urle, sa il auda toata tara, la fel de tare ca atunci cand a iubit nebuneste. Cred ca nu va putea intelege de ce i se intampla lui chiar atunci, dar, mai mult, cred ca atunci simte cel mai mult nevoia de familie, sa simta ca cineva il ocroteste, ca cineva il intelege, ca cineva ii e aproape, cineva care e acolo doar pentru asemenea momente.
Cand un membru al familiei e batran, te astepti sa moara intr-o buna zi. Stii ca se va intampla, e inevitabil. N-am inteles niciodata de ce strabunicul meu radea si zambea doar cand se uita la mine catarandu-ma in copaci sau alergand prin gradina, fugarind pisica. Eu faceam ce fac de obicei. In schimb bunica mea avea grija sa il spele, sa ii gateasca mancare, sa i-o duca acasa (erau 2 case in aceeasi gradina) si sa il ingrijeasca zi-noapte. El nu zambea niciodata, decat amar... cand o vedea. Fiica lui ii pasea pe urmele mortii, dar stranepoata lui era departe, asa cum el a fost odata, atat de fraged, asa copil...
..............................................................***.............................................................
N-am inteles niciodata moartea.... si nu m-a durut moartea nimanui. Am inteles ca nu m-au parasit intentionat. Cum a plecat Ana in State, asa am simtit si moartea parintilor mei. O veste. Nu se va intampla sa pleci, ai plecat.
Ana.....Ana e un om cu care n-as conteni sa stau. Ana e un om deosebit, de care mi-e dor zi de zi. Ana e bloggerita, Ana are net, pe Ana o pot gasi la orice ora daca vreau, pe comp, la tel, oriunde virtual. Dar Ana nu e langa mine, Ana e departe, cu Ana nu vreau sa schimb replici pe blog, Anei nu trebuie sa-i spun ca muzica pe care o asculta e de calitate si o ascult si eu, Anei nu trebuie sa-i spun ca scrie bine, gateste bine, gandeste bine, iubeste total, are gusturi bune, are un caracter de om, e prietenul meu....si blablabla-uri de-astea. Cu Ana vreau sa beau un vin si vorbele ne curg. Daca Anei nu ii dau commenturi pe blog... nu inseamna ca Ana nu exista.
Doar ca Ana nu e aici. Ieri, azi, maine. Asa si mortii. Au plecat o perioada din viata ta.
..........................................................***.........................................................
Nu am incercat sa-mi caut provenienta pe net. Nu vreau sa stiu ce alti depravati mai exista prin arborele meu genealogic, e de ajuns uneori sa ma uit la mine sa fiu convinsa ca nu o sa fac copii. Dar sunt crengute in copac, care daca stau la soare rodesc si ti se topesc in gura de bunatate.
M-am trezit plecand cu vinu`-n mana de la prieteni cu un mesaj pe telefon. "Cand poti suna-ma. Horia". Horia este unchiul meu, nu stiu exact cine cu cine e-nfratit si cum, dar clar e ca e din partea tatalui. Mesajul de la ora 1 noaptea de la un om cu toate acasa nu m-a facut sa analizez nimic, instinctual l-am sunat inapoi.
Horia? Laura sunt, i-am spus.
Laura, a murit mama.
Toate mamele mor. Dar n-am putut sa-i zic exact ce gandesc. I-am zis ce ar spune oricine "Imi pare rau, nu stiu ce sa zic". Am intrebat cum a murit, aproape ca nu l-am intrebat pe fata "nu te asteptai, era batrana?", cand el simtea doar ca trebuie sa anunte familia. Apoi mi-am mai luat o sticla de vin. In bratele nepotului a murit. Nepotii isi iubesc bunicii chiar daca ii umplu de zabale.
Nu stiu ce inseamna familie. Bunicii mei (dar eram mult prea mica atunci, inainte ca ei sa moara) si Horia au fost singura mea familie. De la Horia am simtit prima data dupa multi ani o mica parte din dragostea bunicilor. De la 14 ani nu mai reactionez normal cand cineva ofera ceva gratis. Atunci am plecat de acasa si de atunci am fost pana in ziua de azi pe cont propriu. Sentimental pare-se ca mi-a daunat mai mult decat material.
Pe Horia nu-l mai tin minte pe cand ai mei traiau. Nu stiu unde era si de ce nu am fost mai apropiati. Nu stiu de ce nu am facut decat un Paste in familie, un Paste pe care-l caut in prieteni in fiecare an si nu-l gasesc total. Pentru Horia - a fost un alt Paste in familie acel Paste, cu mai multi membri.
Pentru mine a fost singurul. Horia nu mi-a dat mesaj mie, Andreei, cea care are defecte, calitati, idei, sentimente....ci Laurei Turcu, fiica lui Laurentiu, sa stie ca inca un Turcu s-a dus. Apoi mi-a zis ceva ce poate numai mie mi-ar fi putut zice. Ca urmatorul ar fi el. Probabil ca asta inseamna sa fii cuiva si prieten si familie. Nu stiu, dar inteleg ce inseamna o familie si clar stiu ce inseamna prietenia.
El e cel mai batran om in viata din familie. Trecut de patruzeci de ceva timp. Fiica lui e de-o varsta cu mine, baiatul putin mai mic. Macar cineva din familie duce numele mai departe, o spun eu, nu Horia. Probabil oi fi auzit-o cand eram mica, ideea clar nu ma reprezinta. Din obisnuinta pragmatismului, gandul mi-a zburat sa-l consolez spunandu-i ca asa ar trebui sa isi si doreasca, sa il fereasca Dumnezeu sa piarda ce n-a ajuns inca la 40.
Dar am fost din nou nu eu, ci doar un om. Si tot el mi-a spus ca l-a ajutat mult sa ma auda. Si nu era doar un om, chiar voia sa ma auda.
............................................................***........................................................
Oare ce-o sa zica cand o sa ma vada? Poate in sfarsit fac si eu ce se cuvine, dar greu imi este, asa de greu sa ma urnesc.....si stiu ca daca n-o s-o fac o sa ma urmareasca inca o vina toata viata si nu stiu cate o sa mai pot sa duc, deci ar fi cazul...daca nu pot sa mai indrept, macar sa fac ce trebe.
............................................................***........................................................
Comments not allowed on this one
.............................................................***...............................................................
Ma inspaimanta faptul ca o sa mor intr-o buna zi. Simt ca nu pot sa dispar pur si simplu si sa raman doar o amintire. Sunt oricum o amintire pentru prietenii mei...atunci cand sunt departe de ei. Exist in mintea lor drept Andreuta care "acuma uite ce ar face daca ar fi aici...", dar cum sa mor si sa nu mai vorbesc nimic, sa nu mai fac nimic, sa nu mai rad?? Nimic? Unde dispare ce gandesc cand mor? Si daca dupa moarte imi vine in sfarsit ideea mareata pe care o astept de o viata? Nu pot sa dau reload si sa vi-o spun? Nu pot sa rad mai mult decat o fac acum? ( rima nu intra in calcul, am descoperit-o la corectare, dar mi-a placut si am lasat-o asa)
Nu inteleg nimic din moarte, probabil de-aia nu simt nimic cand moare cineva. Daca e prea tanar, ma gandesc "ce pacat ca n-a apucat sa stie cum sa treaca peste a nu mai fi copil". Daca moare cineva la varsta de 30-40 de ani, ma gandesc "ce pacat ca n-a apucat sa traiasca". Dupa 40 spre batranete nu stiu cum poti sa mori (cred ca ar trebui sa se faca o statistica... , din cati oameni pe care-i cunosc si au murit, au murit inainte de 40 sau la batranete...poate e un prag pe care trebuie sa-l depasesti sa poti ajunge sa astepti moartea impacat). Cred ca e pacat sa mori dupa 40 neapucand batranetile, netraind tineretile.
Apoi sunt cei ce imbatranesc. Cei care mor ca asa trebuie. Cei care stau sprijinindu-se de toiag pe fiecare ulita, cei care iti lasa zabale pe obraz cand te pupa si de-aia te feresti de ei. Cei care stau la poarta, neavand altceva de facut decat sa-si astepte moartea si sa se mire din cand in cand de minunatiile prezentului.
Aceia sunt samanta. Au fost eu odata. Voi fi ei odata.
................................................................***................................................................
Ce nu mai inteleg iarasi e sentimentul pe care ti-l ofera familia. De siguranta. Sa ai oameni pe care te poti baza. Sa ai oameni care sa te scoata din orice cacat pentru ca te iubesc. Eu m-am tinut departe de incurcaturi toata viata pentru ca nu stiam cum sa ies din ele singura. Altfel cred ca as fi fost dezastru pentru ai mei. Asa s-au scos, au fost ei dezastru. Pentru mine si intre ei.
Dar, cand unui om ii moare mama cred ca il doare. Cred ca vrea sa urle, sa il auda toata tara, la fel de tare ca atunci cand a iubit nebuneste. Cred ca nu va putea intelege de ce i se intampla lui chiar atunci, dar, mai mult, cred ca atunci simte cel mai mult nevoia de familie, sa simta ca cineva il ocroteste, ca cineva il intelege, ca cineva ii e aproape, cineva care e acolo doar pentru asemenea momente.
Cand un membru al familiei e batran, te astepti sa moara intr-o buna zi. Stii ca se va intampla, e inevitabil. N-am inteles niciodata de ce strabunicul meu radea si zambea doar cand se uita la mine catarandu-ma in copaci sau alergand prin gradina, fugarind pisica. Eu faceam ce fac de obicei. In schimb bunica mea avea grija sa il spele, sa ii gateasca mancare, sa i-o duca acasa (erau 2 case in aceeasi gradina) si sa il ingrijeasca zi-noapte. El nu zambea niciodata, decat amar... cand o vedea. Fiica lui ii pasea pe urmele mortii, dar stranepoata lui era departe, asa cum el a fost odata, atat de fraged, asa copil...
..............................................................***.............................................................
N-am inteles niciodata moartea.... si nu m-a durut moartea nimanui. Am inteles ca nu m-au parasit intentionat. Cum a plecat Ana in State, asa am simtit si moartea parintilor mei. O veste. Nu se va intampla sa pleci, ai plecat.
Ana.....Ana e un om cu care n-as conteni sa stau. Ana e un om deosebit, de care mi-e dor zi de zi. Ana e bloggerita, Ana are net, pe Ana o pot gasi la orice ora daca vreau, pe comp, la tel, oriunde virtual. Dar Ana nu e langa mine, Ana e departe, cu Ana nu vreau sa schimb replici pe blog, Anei nu trebuie sa-i spun ca muzica pe care o asculta e de calitate si o ascult si eu, Anei nu trebuie sa-i spun ca scrie bine, gateste bine, gandeste bine, iubeste total, are gusturi bune, are un caracter de om, e prietenul meu....si blablabla-uri de-astea. Cu Ana vreau sa beau un vin si vorbele ne curg. Daca Anei nu ii dau commenturi pe blog... nu inseamna ca Ana nu exista.
Doar ca Ana nu e aici. Ieri, azi, maine. Asa si mortii. Au plecat o perioada din viata ta.
..........................................................***.........................................................
Nu am incercat sa-mi caut provenienta pe net. Nu vreau sa stiu ce alti depravati mai exista prin arborele meu genealogic, e de ajuns uneori sa ma uit la mine sa fiu convinsa ca nu o sa fac copii. Dar sunt crengute in copac, care daca stau la soare rodesc si ti se topesc in gura de bunatate.
M-am trezit plecand cu vinu`-n mana de la prieteni cu un mesaj pe telefon. "Cand poti suna-ma. Horia". Horia este unchiul meu, nu stiu exact cine cu cine e-nfratit si cum, dar clar e ca e din partea tatalui. Mesajul de la ora 1 noaptea de la un om cu toate acasa nu m-a facut sa analizez nimic, instinctual l-am sunat inapoi.
Horia? Laura sunt, i-am spus.
Laura, a murit mama.
Toate mamele mor. Dar n-am putut sa-i zic exact ce gandesc. I-am zis ce ar spune oricine "Imi pare rau, nu stiu ce sa zic". Am intrebat cum a murit, aproape ca nu l-am intrebat pe fata "nu te asteptai, era batrana?", cand el simtea doar ca trebuie sa anunte familia. Apoi mi-am mai luat o sticla de vin. In bratele nepotului a murit. Nepotii isi iubesc bunicii chiar daca ii umplu de zabale.
Nu stiu ce inseamna familie. Bunicii mei (dar eram mult prea mica atunci, inainte ca ei sa moara) si Horia au fost singura mea familie. De la Horia am simtit prima data dupa multi ani o mica parte din dragostea bunicilor. De la 14 ani nu mai reactionez normal cand cineva ofera ceva gratis. Atunci am plecat de acasa si de atunci am fost pana in ziua de azi pe cont propriu. Sentimental pare-se ca mi-a daunat mai mult decat material.
Pe Horia nu-l mai tin minte pe cand ai mei traiau. Nu stiu unde era si de ce nu am fost mai apropiati. Nu stiu de ce nu am facut decat un Paste in familie, un Paste pe care-l caut in prieteni in fiecare an si nu-l gasesc total. Pentru Horia - a fost un alt Paste in familie acel Paste, cu mai multi membri.
Pentru mine a fost singurul. Horia nu mi-a dat mesaj mie, Andreei, cea care are defecte, calitati, idei, sentimente....ci Laurei Turcu, fiica lui Laurentiu, sa stie ca inca un Turcu s-a dus. Apoi mi-a zis ceva ce poate numai mie mi-ar fi putut zice. Ca urmatorul ar fi el. Probabil ca asta inseamna sa fii cuiva si prieten si familie. Nu stiu, dar inteleg ce inseamna o familie si clar stiu ce inseamna prietenia.
El e cel mai batran om in viata din familie. Trecut de patruzeci de ceva timp. Fiica lui e de-o varsta cu mine, baiatul putin mai mic. Macar cineva din familie duce numele mai departe, o spun eu, nu Horia. Probabil oi fi auzit-o cand eram mica, ideea clar nu ma reprezinta. Din obisnuinta pragmatismului, gandul mi-a zburat sa-l consolez spunandu-i ca asa ar trebui sa isi si doreasca, sa il fereasca Dumnezeu sa piarda ce n-a ajuns inca la 40.
Dar am fost din nou nu eu, ci doar un om. Si tot el mi-a spus ca l-a ajutat mult sa ma auda. Si nu era doar un om, chiar voia sa ma auda.
............................................................***........................................................
Oare ce-o sa zica cand o sa ma vada? Poate in sfarsit fac si eu ce se cuvine, dar greu imi este, asa de greu sa ma urnesc.....si stiu ca daca n-o s-o fac o sa ma urmareasca inca o vina toata viata si nu stiu cate o sa mai pot sa duc, deci ar fi cazul...daca nu pot sa mai indrept, macar sa fac ce trebe.
............................................................***........................................................
Comments not allowed on this one
duminică, 25 aprilie 2010
Ciuuuudat
Cum ceva ce nu credeam ca...
Atunci va!
"prostuleeee!", mai stii?
Nice done, boys! Melodia e pt Zmmmmmmmmmmmmm :)
sâmbătă, 24 aprilie 2010
Parerea 14
Nu ca as fi io mare experta in franceza, dar traducerea suna execrabil in engleza. In loc sa evidentieze micimea lui, engleza nu poate reda decat o mica manea, "te fac printesa" pe romaneste.
Liniste. Zambete si multa, multa liniste. Cand vanzatorul ti-a vandut de multe ori acelasi cacat, poti zambi impacat in continuare, dar nu uita sa intrebi de marfa. E de buna calitate, au ba? Straluceste? Sau straluceste doar cand o scuipi si-o freci cu maneca?
Le Mot Phoebus
Esmeralda:
Maintenant pourrais-je savoir
Qui j'ai l'honneur d'avoir pour mari
Gringoire:
Je suis le poète Gringoire
Je suis prince des rues de Paris !
Esmeralda:
Il est le prince des rues de Paris !
Gringoire:
Je ne suis pas un homme à femme
Si tu veux je ferai de toi
Mon égérie, ma muse, ma Dame
Esmeralda:
Toi qui sais lire et écrire
Toi le poète peux-tu me dire
Ce que veut dire Phoebus
Gringoire:
Par Jupiter
Qui donc sur terre
Ose porter un nom pareil ?
Esmeralda:
C'est celui pour qui mon coeur bat
Gringoire:
Si je m'souviens
De mon latin
Le mot Phoebus veut dire soleil
Esmeralda:
Phoebus veut dire soleil
"Desertaciunea are doua fete: pe o parte e nerozia, un negru care poarta margele, iar pe alta prostia, filozoful cu zdrentele lui. Compatimesc pe unul, rad de celalalt."
Liniste. Zambete si multa, multa liniste. Cand vanzatorul ti-a vandut de multe ori acelasi cacat, poti zambi impacat in continuare, dar nu uita sa intrebi de marfa. E de buna calitate, au ba? Straluceste? Sau straluceste doar cand o scuipi si-o freci cu maneca?
Le Mot Phoebus
Esmeralda:
Maintenant pourrais-je savoir
Qui j'ai l'honneur d'avoir pour mari
Gringoire:
Je suis le poète Gringoire
Je suis prince des rues de Paris !
Esmeralda:
Il est le prince des rues de Paris !
Gringoire:
Je ne suis pas un homme à femme
Si tu veux je ferai de toi
Mon égérie, ma muse, ma Dame
Esmeralda:
Toi qui sais lire et écrire
Toi le poète peux-tu me dire
Ce que veut dire Phoebus
Gringoire:
Par Jupiter
Qui donc sur terre
Ose porter un nom pareil ?
Esmeralda:
C'est celui pour qui mon coeur bat
Gringoire:
Si je m'souviens
De mon latin
Le mot Phoebus veut dire soleil
Esmeralda:
Phoebus veut dire soleil
"Desertaciunea are doua fete: pe o parte e nerozia, un negru care poarta margele, iar pe alta prostia, filozoful cu zdrentele lui. Compatimesc pe unul, rad de celalalt."
vineri, 23 aprilie 2010
Comportament monosilabic-onomatopeic
Cine foloseste telefonul doar pentru a comunica unde, la ce ora si cand? Ferice lui!
Acuma zau, cine nu are prieteni care vorbesc pana "ti se termina bateria" sau "te suna altcineva" sau "e politie" sau "ai facut accident cu masina" sau "presimti ca o sa ti se faca rau imediat-acum"?
In timpul convorbirii, fara a incerca sa patrunzi in adancimea gandirii interlocutorului tau, incerci macar sa te prefaci atent. Si cu intuitie si gratie strecori cate un "îhîm" sau cate un "aha", care denota puterea ta de intelegere raportata strict pe conversatie. Aici e admisa strecurarea din cand in cand a "daaa"-ului pentru a scapa de plictis.
Cand cel ce vorbeste este din ce in ce mai acid si mai abitir in cele spuse, cand tonalitatea vocii sale atinge cote inalte si sideratia se afla in elementul ei, ei, atunci este cazul sa intervina mirarea. "Eeee!". Cu acest "eee" i-ai dat de inteles ca te intriga la fel de tare si nu-ti vine sa crezi gravitatea faptelor intamplate, cum doamne iarta-ma se putea intampla asa ceva... "Eeee!"
Sa nu cazi carecumva in greseala de a nu spune "eee"-ul cum trebuie! Sa te fereasca sfintii sa dai de banuit macar ca nu crezi ce se intampla la celalalt capat al firului, ca sa te tii atunci! Nici pic de mirare sa nu existe in inflexiunea vocii tale daca vrei sa mai deretici ceva prin casa in acea zi!
Depinde de sexul celor doi in alegerea aprobarii spuselor. Ambele variante sunt acceptate intr-o convorbire telefonica: "da, fata" si "da, boss". Depui ceva efort sa pronunti cele doua cuvinte, dar va garantez, efectul este maxim: interlocutorului nici prin cap nu-i va trecea ca urmaresti telenovela preferata sau schemele lui VanDamme in timp ce drama povestita se deruleaza in continuare.
Dar lucrurile se complica de obicei foarte tare in decurs de cateva ore si atentia incepe sa scada vrei, nu vrei. Nu aducem aici in discutie atentia interlocutorului, ea nu se va diminua niciodata.
Acest studiu al comunicarii facut de mine a atins perfectiunea dupa ani si ani de munca indelungata, dupa ani si ani de facut sondaje, dar, credeti-ma, a meritat, solutia optima se afla in mainile mele si acum am decis sa o impartasesc cu voi!
Cele doua cuvinte magice sunt "hai, fata!" Da, "hai, fata!"
Pesemne va ganditi ca e un indemn. Nu, nu, nu, "hai, fata" e substituentul verbal al oricarei situatii:
- raspuns ("m-a inselat/cry" - "haaai, fata");
- admiratie ("mi-am pus unghii false, galbene cu picatele rosii, arata asa de draguuuut, toata ziua ma uit la ele, la noapte chiar o sa dorm cu ele-n pat" - "haiiii, fata");
- negare ("nu vreau sa-l mai vad in viata mea, ce porc ordinar si nesimtit, cum a putut sa-mi faca asa ceva cu aia care nu se apropie nici macar de degetul meu mic" - "hai, fataaaa"
- aprobare ("si poate vii maine cu mine sa o caut pe aia, cred ca pot sa aflu pe unde se invarte, ii smulg parul ala putin din cap" - "hai fata!"),
- intrebare ("blablabla si yadayadayada" - "hai, fatttaa?"),
- dovada de atentie si induiosare (of, as vrea sa mor..." - "hai, fata")
- sau premonitie. Aici o surprinzi doar cu "fataaa", ca apoi continua ea.
Cele doua cuvinte pretind rodaj doar la inflexiunea vocii. Dar stiu ca puteti sa va inchipuiti, sa probati, sa exersati, iar apoi sa-mi dati dreptate.
De asemenea, la o intrebare serioasa, care chiar necesita un raspuns din partea voastra, "hai, fata" va poate salva. Interlocutorul va crede ca exista un singur raspuns corect si neprimindu-l, va crede ca raspunsul din capul sau este cel corect si nu va va mai intreba o data, nevrand sa para ca dansul nu stie raspunsul.
"Si pana la urma sa ma marit sau nu cu el, dupa cate mi-a facut?
"Haaai, fata..."
"Ok, stiam eu ca ma pot baza pe sfaturile tale, nunta o facem pe 7, vii?!"
"Cee? Nunta? Hm, nu cred ca pot, pe 7 o sa-mi fie tareeee rau..."
Acuma zau, cine nu are prieteni care vorbesc pana "ti se termina bateria" sau "te suna altcineva" sau "e politie" sau "ai facut accident cu masina" sau "presimti ca o sa ti se faca rau imediat-acum"?
In timpul convorbirii, fara a incerca sa patrunzi in adancimea gandirii interlocutorului tau, incerci macar sa te prefaci atent. Si cu intuitie si gratie strecori cate un "îhîm" sau cate un "aha", care denota puterea ta de intelegere raportata strict pe conversatie. Aici e admisa strecurarea din cand in cand a "daaa"-ului pentru a scapa de plictis.
Cand cel ce vorbeste este din ce in ce mai acid si mai abitir in cele spuse, cand tonalitatea vocii sale atinge cote inalte si sideratia se afla in elementul ei, ei, atunci este cazul sa intervina mirarea. "Eeee!". Cu acest "eee" i-ai dat de inteles ca te intriga la fel de tare si nu-ti vine sa crezi gravitatea faptelor intamplate, cum doamne iarta-ma se putea intampla asa ceva... "Eeee!"
Sa nu cazi carecumva in greseala de a nu spune "eee"-ul cum trebuie! Sa te fereasca sfintii sa dai de banuit macar ca nu crezi ce se intampla la celalalt capat al firului, ca sa te tii atunci! Nici pic de mirare sa nu existe in inflexiunea vocii tale daca vrei sa mai deretici ceva prin casa in acea zi!
Depinde de sexul celor doi in alegerea aprobarii spuselor. Ambele variante sunt acceptate intr-o convorbire telefonica: "da, fata" si "da, boss". Depui ceva efort sa pronunti cele doua cuvinte, dar va garantez, efectul este maxim: interlocutorului nici prin cap nu-i va trecea ca urmaresti telenovela preferata sau schemele lui VanDamme in timp ce drama povestita se deruleaza in continuare.
Dar lucrurile se complica de obicei foarte tare in decurs de cateva ore si atentia incepe sa scada vrei, nu vrei. Nu aducem aici in discutie atentia interlocutorului, ea nu se va diminua niciodata.
Acest studiu al comunicarii facut de mine a atins perfectiunea dupa ani si ani de munca indelungata, dupa ani si ani de facut sondaje, dar, credeti-ma, a meritat, solutia optima se afla in mainile mele si acum am decis sa o impartasesc cu voi!
Cele doua cuvinte magice sunt "hai, fata!" Da, "hai, fata!"
Pesemne va ganditi ca e un indemn. Nu, nu, nu, "hai, fata" e substituentul verbal al oricarei situatii:
- raspuns ("m-a inselat/cry" - "haaai, fata");
- admiratie ("mi-am pus unghii false, galbene cu picatele rosii, arata asa de draguuuut, toata ziua ma uit la ele, la noapte chiar o sa dorm cu ele-n pat" - "haiiii, fata");
- negare ("nu vreau sa-l mai vad in viata mea, ce porc ordinar si nesimtit, cum a putut sa-mi faca asa ceva cu aia care nu se apropie nici macar de degetul meu mic" - "hai, fataaaa"
- aprobare ("si poate vii maine cu mine sa o caut pe aia, cred ca pot sa aflu pe unde se invarte, ii smulg parul ala putin din cap" - "hai fata!"),
- intrebare ("blablabla si yadayadayada" - "hai, fatttaa?"),
- dovada de atentie si induiosare (of, as vrea sa mor..." - "hai, fata")
- sau premonitie. Aici o surprinzi doar cu "fataaa", ca apoi continua ea.
Cele doua cuvinte pretind rodaj doar la inflexiunea vocii. Dar stiu ca puteti sa va inchipuiti, sa probati, sa exersati, iar apoi sa-mi dati dreptate.
De asemenea, la o intrebare serioasa, care chiar necesita un raspuns din partea voastra, "hai, fata" va poate salva. Interlocutorul va crede ca exista un singur raspuns corect si neprimindu-l, va crede ca raspunsul din capul sau este cel corect si nu va va mai intreba o data, nevrand sa para ca dansul nu stie raspunsul.
"Si pana la urma sa ma marit sau nu cu el, dupa cate mi-a facut?
"Haaai, fata..."
"Ok, stiam eu ca ma pot baza pe sfaturile tale, nunta o facem pe 7, vii?!"
"Cee? Nunta? Hm, nu cred ca pot, pe 7 o sa-mi fie tareeee rau..."
marți, 13 aprilie 2010
Parerea 13
De marti, 13
Am inclinatii spre a ucide orice-i mic. Apoi daca-i mic, n-o fi si neinsemnat? Sa dau ura afara au ba?
Anul asta a fost un continuu marti 13.....oare cum pot grabi lucrurile sa ajung spre roi du soleil?
Dedic melodia asta tuturor lucrurilor mici....neinsemnate...dar sa nu uitam niciodata ca la sang et le vin ont la même couleur...
Am inclinatii spre a ucide orice-i mic. Apoi daca-i mic, n-o fi si neinsemnat? Sa dau ura afara au ba?
Anul asta a fost un continuu marti 13.....oare cum pot grabi lucrurile sa ajung spre roi du soleil?
Dedic melodia asta tuturor lucrurilor mici....neinsemnate...dar sa nu uitam niciodata ca la sang et le vin ont la même couleur...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)