Timpule, timpulamea!

Nu stiu ce ma face sa apreciez atat de mult trecutul. Nimic din ce a fost nu se poate compara cu ce este. Si asa a fost dintotdeauna. Lucrurile capata inteles odata ce sunt stiute, o data traite- nu rulate prea mult. Imaginile dragi ne sunt mult mai aproape decat cele bonus....bune sau rele, cele stiute sunt mai aproape de inima.

Si eu chiar stiu cand simt: "Acum sunt fericita!", "Traiesc una bucata bucurie ce n-o mai traieste nimeni in acest moment si vreau sa o impart cu ai mei prieteni!"

Dar amintirile imi sunt cele mai dragi. Iubesc sa-mi amintesc de acum 10 ani, iubesc sa-mi amintesc de ultima oara cand am baut, deunazi. Toate-mi sunt la fel de dragi. Prezentul sunt doar eu, amintirile sunt tot. Prieteni, depasiri de situatii, invataminte, iubiri...nu le-ai defini asa decat daca le-ai mai trai. Si totusi, o nostalgie premergatoare primaverii. M-a lovit amocul. :)

N-as schimba nimic de pana acum. As schimba tot timpul prezentul. Urasc viitorul, nu vreau sa merg mai departe, nu vreau sa pedalez in viata spre impliniri. Vreau bucurii. Vreau sa plang de fericire cand si alti oameni sunt bucurosi.

Am luat-o razna, nu-i asa?

Am oricum, o oaza a mea. O oaza de liniste pentru cand sunt asa. Am invatat (tot in timp) sa fiu nostalgica. Si timpul e atu-ul meu....

Nu va dati seama ca e singur? El e tanar, el nu imbatraneste niciodata....si cei ce se gandesc la el sunt doar batranii, doar ei stiu sa pretuiasca timpul. E singurul motiv pt care el ma apara, sunt sufletul cel mai aproape de sufletul lui. Tineretea mea ii da suflu pana il insel cu prezentul. Si-apoi se razbuna pe lume, pe azi.

Hai sa fim toti mult mai prieteni cu timpul, sa nu-l lasam singur. Sa ne amintim ce-am trait, sa iubim ce-am fost si sa devenim noi.... El doar pe noi ne asteapta, nu mai are pe nimeni.

O viata inainte n-o dau pentru ce am trait pana acum. Voi?