marți, 4 noiembrie 2008

Binetea metroului de seara

Am impresia ca muncesc de 10 ani fara incetare. In sfarsit am reusit sa ma pun in fata unui comp si sa fac ceva ce-mi place de sambata incoa`.
Parca toata firma se rebugeteaza, se restructureaza si recreste in ochii nostri (mari dealtfel si uimiti de mirare) in ultima luna. Ma spetesc cu munca, recuperez toate zilele de vara.
Si plec eu azi de la servici, obosita, vai de capul meu, imi tarsaiam picioarele dupa mine. Am crezut ca imi dau duhul in metrou...in viata mea n-am intalnit asemenea imbulzeala!!! Daca n-as fi picat (tragerea la sorti) exact in fata usii cand a oprit trenu`, nu cred ca as fi avut sanse sa pasesc spre multdorita ajungere undeva.
Mboon. Primul hop - trecut! Eu am intrat, dar restul lumii din spatele meu? Ei, au intrat toti! Peste mine, peste altii, peste toti. La un moment dat parca levitam. Un picior pe geanta domnisoarei cu parul negru, o mana peste 3 degetele de fetita si peste alte 2 degetoaie de muncitor venit de la dat cu drujba (oare de ce si peste degete?) - bara nu se mai vedea de atatea maini, de parca toti erau in puscarie si incercau sa iasa! Si culmea, toata lumea cu glume pe seama imbulzelii! Nima nu se certa, tuturor aglomerarea asta de suflete li se parea chiar imposibila!!!
Si mai intra cate un purice pe piciorul vatmanului care, cu mainile ocupate, neputandu-se scarpina, dadea din picior! Puricele, versat si el, al naibii, ciupea doar piciorul vatmanului ce apasa frana! Si noi, o mare de oameni, faceam valuri. Cu exclamatii de genul : "Oaaa! Ooooo!"
(Intamplarea a fost exact ca acum 10 sau 9 ani. Eram promoterita la Festivalul Berii in Timisoara si dansam pe scena alaturi de toate formatiile. Cica Timisoara nu asculta manele. Yoy!
In incheierea festivalului canta Costi Ionita. De pe scena eu vedeam marea de oameni care, de unde erau linistiti si la locul lor, au inceput sa se impinga sa ajunga cat mai in fata. Bodyguarzii tineau de garduri sa nu se pravaleasca lumea pe scena, copii din fata si femeile erau deja lesinate si le dadeau voie sa iasa prin fata scenei. Ei, in momentul ala eu deja stiam pe unde o sa fug de pe scena cand se va sparge bariera bodyguarzilor: il impingeam pe Ionita spre ei si tuleo, frate!!:))
Revenim. Asa am dus-o 3 statii. Ei, la Unirii, unde se schimba metroul, eu eram undeva in mijlocul a trei siruri de oameni care se impingeau cu umerii sa iasa pe aceeasi usa. Ma invarteam ca un titirez care nu mai pica niciodata. O domnisoara m-a vazut si a pufnit-o rasul. Nu-si dorea sa fie in locul meu! Am ras si eu, ce era sa fac.
Am reusit sa scap de viermele subteran si am luat tramul sa ajung la Mall unde aveam o intalnire (de vorbit despre un alt eveniment!). Cat am mers cu tramvaiul, care era gol, ma uitam fascinata la strazile perfect echilaterale. Adica toate erau la fel!!! De pline de masini. Nimeni nu depasea pt ca nimeni nu avea pe unde!!
(Tot acum vreo 10 ani in Timisoara daca auzeam vreun mitic ca a mers la Mall ne uitam la el ca la ursii de pe langa gunoaiele Brasovului. Pai bai, Mol e benzinarie, ce sa cautati acolo sa beti suc?)
Ma gandeam ca in seara asta era atata mandrete de popor pe strazile capitalei ca si cum toata Timisoara s-ar hotari sa plece pe strand la Arad in acelasi timp. Ei, cum ar arata Aradul in acest caz, asa arata Bucurestiul azi la ora 18:00
Mai aveam o statie de mers pana la Mall si nenorocitul de tramvai n-a facut dreapta!!! Inchipuiti-va ca ma ducea tot inainte si Mall-ul era la 15 pasi de unde ar fi trebuit sa cobor!!! La oboseala pe care o aveam in mine, am zis ca totusi, distanta intre statiile de tramvai nu e mare, ca ultimele 5 au fost ca si cum n-ar fi fost. Ofc ca asta avea un kilometru. Mboon, accept si asta!
Si de atunci incolo toate bune si frumoase. Mai tra` sa iasa si soarele. M-am intalnit cu Spiridus 2 (eu sunt Spiridus 1) - sau invers, nu mai stiu - noi Spiridusi. De ea va povestesc in alt postit, ca e multe!

2 comentarii:

T de la TIMISOARA spunea...

Ăia de se-mpingeau la jalnicu' ăla de Costi erau ŢĂRANII ( în speţă ăia cu aichiuu subunitar ) veniţi la oraş.
A devenit şi Timişoara asta un mic Babilon,de vreo 10 ani încoace. De capitală nu mai zic...
Păcat !
Dar asta e,nu poţi să opreşti un om să migreze,că cică-i încalci dreptu' la libera circulaţie.

laly spunea...

Imi aduc aminte ca prin clasa a 9-a aveam o gluma: mergeam pe centru in gasca de fete si la un moment dat strigam "Tarane!" Voiam sa vedem cati se intorc si daca se intorcea cineva, radeam. Ei, azi nu mai e o gluma! Toti se vor intoarce sa se uite urat macar...