Ma inconjor si ma umplu de tristeti. Lumea e undeva departe. Nu pot fugi, nu pot gandi.
Sunt amplu. Un univers gandit, gandit de mii de ori inainte de a ajunge la mine. Alerg si caut speranta. Alerg si caut in van. Dupa ce o gasesc, ea moare. Eu unde ce sa caut?
Intreb si raman cu intrebarea. O lume intreaga e in neputiinta-si de a-mi raspunde. Caut.
Si vad o duna. In Delta. O duna nonconformista. Paseste pe taramul neingaduit. Dupa ea apar si muntii. Dune peste dune mi se-nfatiseaza pe retina-mi molateca si aproape covarsita de pleoapa.
Ma trezesc. Ma trezeste finetea dunei. E asa fluida si matasoasa... E o duna diafana, albastra si intreaga. E duna mea. E duna rea. E Dunarea!
E ValAntim in varianta scurta:
http://www.fictiuni.p5net.ro/Memory.htm
joi, 13 noiembrie 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
SUFLETUL SA-I FIE ODIHNIT IN PACE, ANDREEA!
Treptat...vei vedea, durerea , remuscarile si dorul se vor atenua!!Eu sunt alaturi de tine...
Si pentru a completa cele spuse mai sus...TE IUBESC MULT SI ITI VOI FI ALATURI IN REDESCOPERIREA TA, IN CAUTAREA TA!!!!
Trimiteți un comentariu