De ce iubim Bucurestiul

Am sa va spun ce am iubit eu la Bucuresti.

Pentru ca eu am cunoscut un altfel de Bucuresti. Bucurestiul anilor `93-`94, un Bucuresti in care mai miroseai starea de dolce far niente a vremurilor sale de glorie. Un Bucuresti in care iti intalneai prietenii pentru ca nu erau acaparati de monden, unde vara nu mirosea a asfalt incins si a carburant ars venind din tevile de esapament, ci vara avea miros de vara. Iar iarna avea crivatul ei crunt de-ti plezneau bicele lui Yeti pe fata, iar troienele dadeau verdictul scoaterii saniilor din pivnita.

Am cunoscut un Bucuresti in care lumea era culta, nu existau malluri, pitzipoance, manelisti si cocalari. Un Bucuresti in care cinema Studio era plin de tineri dornici sa devoreze arta. Un Bucuresti in care exista carciuma Sarpele Rosu, un loc unde vinul se amesteca prin vene provocand o stare de beatitudine nonbetie pe ritmuri lautaresti.

Am iubit un Bucuresti mai mic, mult mai mic, un Bucuresti poate mai urat vizual, dar primitor. Aproape ca te simteai pe ulita la tara cand fiecare batranica iti dadea binete de cate ori treceai prin fata portii ei.. Un Bucuresti care pare celor nascuti dupa anii `80 o lume cu caracter de utopie, ireala si fantezista. Un Bucuresti cu mult mai putine tramvaie si mult mai multe flori.

Un Bucuresti in care existau Oameni.

Am iubit un Bucuresti care nu mai exista. Sunt trista pentru ca nu inteleg mecanismul ce l-a plafonat, oamenii extraordinari care l-au parasit, leprele si depravatii care l-au invadat.

Dragii mei, incercati sa fiti mai buni, incercati sa dati jos superficialitatea care v-a acoperit, incercati sa ajutati la restaurarea Bucurestilor. Din noi porneste totul.