Simtiri nedefinite

Imi place sa simt. De-o fi de rau sau de bine, nu mai conteaza. Imi amplific starile spre un asa nivel ca am ajuns exasperata de implicarea asta a mea. Dupa ce un an jumate mi-am ferecat simtamintele atat de bine incat nimic nu ajungea la mine, acum am dat drumul la avalasa. Daca nu as fi la birou, cred ca as plange din doua in doua ore si in intervalul ramas as pluti de bucurie. Fiecare cacatel ma poate incanta, fiecare vorba ma poate pune pe jar. Oi fi deja instabila psihic si pasul urmator e sa ma trezesc ca deabea astept sa ajung acasa sa ma uit la telenoveaua preferata? Hm...don`t` think that will ever happen...

Nici nu mai stiu cum e mai bine. Io as opta doar pentru partea cu happinesu si cu bucuria, dar am un feeling ca nu se poate. Imediat cum ma simt fericita, vine un nor negru care ploua peste fericirea mea cu grindina and stuff. Si uite asa trec zilele mele, una rece, una calda...

Barbatii vad ca au cel mai mare talent sa aduca ploaia peste corzile mele. Fac ce fac, cum fac habar n-am, dar ajung sa-mi creez himere, sa-mi inchipui situatii care in real life nu exista. Clar mi-e mie ca nu mi le creez decat pe fapte si vorbe provenite de la dansii. Si atunci, ma intreb, unde se pierd senzatiile jocului? De ce taraganarea asta la infinit in viata mea? Eu sunt foarte calculata si imi gasesc timp de joaca. Am ramas ultimul om de pe planeta care isi mai doreste fluturasi?

(Aici sa ne intelegem bine....nu intentionez sa ma marit, sa fac copii, sa am o familie...nu zic nu nici daca asta e desfasuratorul destinului meu...dar plec de la premiza unei simple faching intalniri. Acolo vreau omidele sa se metamorfozeze, nu direct la mine-n pantaloni:))

Si se pare ca sunt doomed la vesnica asteptare. Si asta e norul razlet de ploaie doar al meu...pentru ca altii n-au ase probleme existentiale.

Si ma gandesc sa revin la cusca de fier, locul meu si doar al meu, la care nu poate ajunge nimeni, nu patrunde nimic si poa` sa stea lumea cu fundul in sus, eu beau in continuare la masa mea, fara a auzi zarva de primprejur provocata de mii de furnicute si furnicoi.

Si imediat iar ma razgandesc. Parca e mai fain chiar si sa suferi decat sa te pierzi degeaba. Si-apoi sufar si vreau inapoi in cusca de fier. Si-apoi ma bucur si nu ma mai gandesc la nimic, doar simt.

Si imi doresc atat de multe mici bucurii...