vineri, 10 octombrie 2008

O poveste

A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi, nu s-ar mai povesti...un castel maret de clestar.

Un castel de clestar cu turnuri de fildes, un castel cu mii de Ilene Cosanzene poftind din spatele geamurilor termopaneficate, un castel aflat la departari de mii de zari, nenumarate nopti Pegasus-ului sa nu-i ajunga.

Un castel de intra intr-un papuc, sau in globurile Santei Clausss American .....cele cu minunate si neumarate curgeri "suave" de fulgi de nea....toate inchise si toate comandate de Za Human Touch. Decisiva mana, dealtfel.:)

Un castel cu nenumarate carari poleite cu aur, un castel de clestar imbracat cu smaralde, un castel indragostit de rubine, tinichit cu platina si avid de priviri.

Ast (AST) castel mirific era stivuit de zari nestiute de nimeni...atat de departe parea pamantul de el....atat de mare era scara ce ducea la el.

AST castel avea o scara lunga si lata. O scara formata din 100 trepte.

Dragii mei, aceasta scara era la randul ei mirifica. Data de la Dumnezeu, infiltrata de toate minunatiile posibile pe aceasta lume. Pasari albe zburau in jurul scarii, leii strajeau mai falnici decat padurile, intelegeti ideea si scuzati-mi taierea avantului.:)

Aceasta scara magnifica avea 100 de trepte.

Si veneau oamenii in pelerinaje sa vada castelul de clestar....mii si mii de oameni zilnic se bucurau de minunatiile dulci zamislite de...(nu era Za Human Touch:P)

Treapta de sus, s-o numim treapta 100, cea pe care tot norodul se oprea sa "se uimeasca" de minunatiile palatului - era mandra si neaosa. Fiecare falnic reprezentant al omenirii se oprea sa se mire pe treapta de sus. Si se mirau si se incantau....de castelul cel maret...


Ani si vieti....balauri cu fantani, regi si norod laolalta au servit, copiii au crescut si au iubit.

....Palatul inca mai exista.

Treapta de sus tot mandra, palatul tot 100 trepte in visterie aparea.

Si dupa atatia ani cat nici numaratoarea nu i-ar putea ajunge....treapta de jos (o numesc treapta unu), prima treapta de jos a scarii se stirbeste putin. Treapta de sus, mustratoare de fire, o dojeneste: "Mai tu, treapto, ar trebui sa ai putin mai mare grija dupa ce ajungi la o varsta. Fa un peeling, un tae bo si vorbeste cu vedetele. Nu inteleg cum ai putut sa stai atatia ani in umbra mea!! Dar te iert, pentru ca frumusetea inseamna bunatate."

Treapta de jos, mica si tematoare, a incercat sa vorbeasca. A incercat mai intai cu treapta de langa ea. Cand si-a dat seama de culoarea norului care s-ar putea abate asupra castelului daca ea ar incerca sa se curete de praf si sa lase tumultul din ea sa iasa la iveala, i-a povestit treptei de langa ea ca ii place treapta a 78-a. Treapta de langa ea s-a retras cu repeziciune.

Au mai trecut ani si ani...

Si treapta cea mai de jos, stirbita de inca o vreme, a trecut prin ultima incercare. Eu, ultimul om sunt cel ce-a calcat pe ea inainte sa moara, inainte ca implozia din sufletul ei sa iasa prin pori. Treapta a devenit non-functionala.

De atunci, palatul de clestar a ramas in vazduhuri. De atunci, din momentul in care am pasit pe ea si am vazut ca ea, ultima, ultima treapta, ultima mea speranta de a ajunge la palat... s-a prabusit....ultima treapta de jos a scarii formata din 100 trepte s-a defectat...am amutit. Timp indelungat.

Si de atunci, n-am mai auzit nimic despre prima treapta de sus, cea mai mandra si mai falnica, cea pe care se oprea norodul si exclama:"Am pus piciorul pe palatul sufletului meu!"

Dar un ecou imi bazaie in mintea: "Eu sunt cea pe care au pus piciorul toti inainte de a-si atinge visul!"

Eu nu am vazut palatul de clestar. Eu am iubit visul sau treapta de jos a scarii?

Un comentariu:

tartoras spunea...

Frumoasa povestea, ca orice poveste!!!
A fost odata ....